Cum evităm plasticul în călătorii

Ne prinde bine să ieșim la aer curat și să ne bucurăm de natură, mai ales că vremea e numai bună de ieșit din casă! Așa că ne-am gândit că ar fi bine să vedem și cum putem evita plasticul atunci când suntem la drum :).

De unde provine plasticul de unică folosință de obicei în călătorii? Păi din cafeaua aia pe care o luăm la pachet dintr-o benzinărie, din covrigeii ăia ambalați (sau biscuitii, grisinele, chips-urile,  sau orice ne mai face cu ochiul de pe raft), din sticla cu apă pe care o luăm de la magazin și câteodată mai dăm și peste cosmetice în ambalaje micuțe de pe la hoteluri – ambalate frumos în plastic. 

Ok, și cum putem reduce aceste „surse” de plastic și ce alternative avem?

Să le luăm pe rând:

Cafeaua (sau ceaiul sau alte băuturi) la pachet –. De ce ar fi așa o mare problemă paharele respective? “Doar sunt din carton, nu?” – am fi tentați să spunem. Ei bine, paharul respectiv conține un strat de plastic (polietilenă) pe interior, pentru a crea rezistență la umezeală – ceea ce îl face să reziste și în mediul înconjurător pentru aproximativ 30 de ani și nici să nu fie reciclabil. Plus că pentru fabricarea paharelor de unică folosință de hârtie se taie anual aproximativ 20 de milioane de copaci.

Ce poți să faci? Să folosesti un recipient reutilizabil. Vei avea un impact dacă faci asta? Noi credem că da. În medie, o persoana folosește pe parcursul vieții aproximativ 38,325 pahare de unică folosință pentru cafea. Așadar, da – trecerea la un pahar reutilizabil chiar face diferența.

Poți fie să folosești un recipient pe care îl ai deja și care are dimensiunile potrivite pentru a servi acestui scop, fie să investesti într-un pahar reutilizabil creat special pentru asta. Noi avem două tipuri de pahare – de la Joco și de la Neon Kactus, aici.

Apa – Dacă obișnuim să ne luăm apă ambalată în sticle de unică folosintă, ajungem să aruncăm la gunoi, în medie, 167 de sticle de plastic într-un an, care vor rămâne în mediu pentru câteva sute de ani. Soluția? Când pleci la drum, ia cu tine o sticlă reutilizabilă! Poti să o reumpli fie de acasă, fie la cismele urbane, baruri, cafenele, restaurante. Și în acest caz poți refolosi o sticlă oarecare pe care o ai deja. În cazul în care nu ai deja una potrivită, poți investi în una care să fie durabilă – din sticlă sau din inox, simplă sau termoizolantă. Deși poate parea o investiție mai mare la început, se va amortiza în aproximativ 3-4 luni, iar natura îți va mulțumi. Pentru apă noi folosim sticlele de la Jerry Bottle, care sunt o întreprindere socială și lucrează pentru a construi fântâni de apă potabilă în India și Tanzania. 🙂

Snacks-uri – Când te prinde foamea pe drum, îți vine să cumperi tot felul de ronțăieli și mici gustări, care mai tot timpul vin ambalate în pungi de plastic. Un pic de organizare nu strică la acest capitol și poți să îți iei cu tine câteva fructe, sau un mix de nuci și semințe într-un săculeț, sau chiar să-ți pregătești un sandwich pe care poți să-l ambalezi într-un șervețel cerat sau într-o caserolă de inox. Iar când ajungi la destinație, bucură-te de bucătăria locală, „dine-in” și evită să comanzi la pachet. Astfel, și corpul tău îți va mulțumi pentru o hrană mai naturală și mai nutritivă, dar și natura – pentru că o vei lăsa mai curată cu cateva zeci de ambalaje.

Cosmetice – Trebuie să recunosc, înainte să constientizez problema plasticului, adoram produsele cosmetice în varianta „mini” pe care le găseam în hoteluri – sticluțe care mai de care mai colorate și în forme mai atractive. Dar adevarul e că acum, dintre toate variantele de cosmetice disponibile, acestea mi se pare că poluează cel mai mult cu plastic și creează foarte multă risipă – atât de ambalaje, cât și de produs. Plus că, de multe ori, produsele respective sunt achiziționate de hoteluri în funcție de preț, și nu neaparat de calitate.

Soluția? Ia cu tine un săpun și un sampon solid – fie în varianta de săpun propriu-zis, fie varinata nesaponificată (diferențele dintre cele 2 tipuri o găsești aici). Această soluție are avantaje multiple: pe langă faptul că nu vei risca să ți se verse conținutul gelului de dus în bagaj 🙂 dar, fiind fără apă, aceste a vor cântări mai puțin și vor fi mai compacte. Plus că, astfel, vei ști ce substanțe pui pe pielea ta.

Bonus: Protejează-ți si pielea și folosește o cremă de protecție solară! N-o zicem numai noi, ci și Baz Luhrmann în „Everybody’s free to wear sunscreen” 😛 Dacă nu știți piesa, căutați-o pe Youtube, e tare faină! Daaaar, după lungi căutări noi am găsit o cremă de protecție solară cu SPF 30, care nu conține deloc plastic, e naturală, organică, vegană, netestată pe animale și nici nu afectează vietățile marine. După lista lungă de criterii, vă dați seama de ce a fost așa greu de găsit :). Și e disponibilă aici.

Tu ce alte soluții pentru a evita plasticul ai folosit în vacanțe? Dacă ai și alte idei, ne bucurăm să le auzim! 🙂

Acest site foloseste cookie-uri. Prin navigarea pe acest site, iti exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citeste aici