Și iată-ne la sfârșitul provocării Iulie Fără Plastic! Noi nici nu ne-am dat seama cât de repede a trecut această lună! Sperăm că ai reușit să faci unele schimbări, fie ele mici sau mari. Poate au fost suișuri și coborâșuri, cu zile în care ai evitat plasticul fără nicio problemă, dar poate au fost și zile în care ți-ai uitat săculeții reutilizabili acasă, ți-a fost super poftă de profiterolul ăla de la Lidl ambalat în plastic, sau pur și simplu n-ai mai avut energie să cauți o alternativă fără plastic la ce aveai nevoie. E ok. Credem cu tărie că orice bucățică de plastic folosită în minus e un câștig și e mai important să menținem o mentalitate deschisă spre schimbare, nu neapărat să ne simțim copleșiți dacă nu am reușit să fim „perfecți”. Mai importantă e schimbarea care se produce în noi – din moment ce devenim tot mai conștienți de problema plasticului și de soluțiile pe care le avem la îndemână – iar pe parcurs, o viață cu cât mai puțin plastic va deveni tot mai ușor de implementat.
Iar dacă ai încercat câteva din recomandările noastre de până acum, probabil ai văzut că sunt niște schimbări deloc greu de realizat și sperăm că le vei menține și după încheierea acestei luni. 🙂
De asemenea, un lucru pe care l-am descoperit pe propria piele este faptul că exemplul pe care îl dăm noi înșine se transmite foarte ușor și celorlalți, și vei începe să observi că tot mai multe persoane din jurul tău vor începe să fie conștiente de impactul alegerilor lor asupra mediului.
Poate crezi că schimbările făcute de tine sunt mici. Dar aceste schimbări mici, adoptate de milioane de oameni, ajung să aibă un impact mare – la fel cum provocarea Iulie Fără Plastic a ajuns în fiecare an să aibă un impact din ce în ce mai mare.
Ce impact are Iulie fără plastic?
Conform www.plasticfreejuly.org, participanții la Iulie Fără Plastic reușesc să:
- Reducă deșeurile produse cu 23 de kg/persoană pe an.
- Împreună, contribuie la evitarea folosirii a 825 de milioane de kilograme de plastic în fiecare an
- 9 din 10 participanți au menținut aceste schimbări și le-au integrat în stilul lor de viață.
În 2020, un număr record de aproximativ 326 de milioane de oameni din întreaga lume au participat la această provocare, cu aproximativ 30% mai mulți decât anul trecut! Și sperăm că anul viitor vor fi și mai mulți. Abia așteptăm să vedem raportul oficial pentru acest an! Iar dacă cifrele de mai sus se mențin, atunci ne putem da seama că impactul e unul destul de mare 🙂 După cum am spus mai sus, schimbările mici su un impact mare atunci când sunt realizate de un număr mare de oameni.
Felicitări tuturor celor care au acceptat provocarea! 🙂
Cum ți s-a părut? Vei menține schimbările realizate și pe mai departe? Scrie-ne despre experiența ta! 🙂 Între timp, vă lăsăm cu cuvintele lui Nelson Mandela:


