Cum să adopți ușor obiceiuri (eco) noi

Mai ales de „Iulie fără Plastic” mulți clienți ne-au spus că vor să adopte obiceiuri mai sănătoase pentru planetă. Însă de mute ori, schimbările presupun un efort, iar dacă am putea să-l minimizăm, bine ar fi! Mai mult, dacă am avea și câteva tips & tricks care să ne ajute chiar să ne ținem de noile obiceiuri, ar fi și mai bine! Iar aici ne-am gândit să vă venim puțin în ajutor, cu acest nou articol. 😊 Ce sunt obiceurile, care e structura lor, și ce putem face pentru a adopta unele noi sau a schimba unele care nu ne plac, despre toate acestea vom povesti mai jos – fie că vorbim de obiceiurile ecofriendly pe care încerci să le adopți, sau orice alt obicei.

Mai întâi vom vorbi un pic de „știința” din spatele formării obiceiurilor, apoi vom vedea cum putem aplica asta pentru un stil de viață mai prietenos cu natura. 

Cum se formează obiceiurile și care e structura lor?

 „Suntem ceea ce facem în mod repetat”, spunea Aristotel. La o privire mai atentă, ne dăm seama că de multe ori funcționăm „pe pilot automat” – și în cazul ăsta, bine-ar fi să fie un pilot automat cu setările pe care ni le dorim și care să ne ajute să ne dezvoltăm. Atunci când creierul nostru convertește o serie de acțiuni într-o rutină automată, se formează obiceiurile. Ele există datorită încercării creierului nostru de a economisi energie în timpul proceselor de luare a deciziior – ceea ce ne ajută să nu mai fim atât de „obositi psihic” și să folosim energia rămasă în alte direcții necesare, dar înseamnă și că nu partea rațională se deconectează din procesul de luare a deciziilor.

Dacă analizăm puțin, vom observa că obiceiurile ne influențează destul de mult stilul de viață – de la ce și cum mâncăm, cu ce și cum ne îmbrăcăm, cum ne petrecem timpul liber, ce fel de viață socială avem, ce punem în coș când mergem la magazin, care e nivelul nostru de sănătate, etc.  Din acest motiv e important să le înțelegem și să vedem ce putem face ca acestea să lucreze în favoarea dezvoltării noastre și nu împotrivă. 

Obiceiurile au 4 stadii:

  1. „Declanșatorul” – ceea ce ne face creierul să intre pe „pilot automat” și să folosească o anumită rutină
  2. Poftă – simțim o nevoie pe care vrem să o satisfacem prin realizarea obiceiului respectiv
  3. Rutina propriu-zisă – aici este vorba efectiv de acțiunea sau acțiunie pe care le realizăm
  4. Recompensa – ce „primești bun” pentru ce ai făcut – aici creierul tău eliberează anumiți neurotransmitățori asociați cu satisfacția (dopamină, endorfină, oxitocină) iar tu te simți bine pentru că ai o nevoie împlinită. Acest pas are și rolul de a întări obiceiurile, pentru că ne ajută să percepem experiența ca ceva plăcut și necesar. 

Aici nu vom mai intra foarte mult în detaliu despre ele, dar dacă vreți mai multe informații pe subiect, vă recomandăm cartea lui Charles Duhigg, „The Power of Habit” sau carte lui James Clear, „Atomic Habits” 😊 

Însă e important să înțelegem și să fim conștienți de acest etape, pentru a putea interveni și schimba un obicei.

Cum implementăm obiceiuri pe care ni le dorim? 

Cel mai ușor mod este să urmăm cele 4 etape și să il repetăm asta de suficient de mult ori până când devine automatism. Ușor de zis, nu? 😊 

Ei bine, aici avem câteva tips & tricks care să te ajute să faci asta cât mai usor.

Cel mai ușor mod este să urmăm cele 4 etape și să il repetăm asta de suficient de mult ori până când devine automatism. Ușor de zis, nu? 😊 

Ei bine, aici avem câteva tips & tricks care să te ajute să faci asta cât mai usor.

  1. În primul rând, fii atent la partea de „declanșator” – poți chiar să-ți „planifici” un declanșator care să îți amintească să faci un anumit lucru. De exemplu, când voiam să îmi fac un obicei din a-mi lua sticla cu apă cu mine, seara o puneam lângă cheile de la casă. Dimineața când ieșeam, deja aveam obiceiul să iau cheile cu mine, iar faptul că sticla de apă era chiar lângă ele m-a ajutat să asociez cele două obiceiuri. Acum, când ies, mi-e deja un automatism să verific că atât cheile, cât și sticla cu apă (așa evit să cumpăr apă în sticle de plastic din oraș 😊).
    În plus, se zice că ajută dacă legi un obicei pe care vrei să-l implementezi de unul deja existent.

  2. Planifică! E foarte important, în special în cazul în care vrei să implementezi un obicei mai complex. De exemplu, dacă în loc să comanzi mancare la pachet vrei să eviți ambalajele de plastic și să începi să gătești acasă, va fi cam greu să faci asta dacă atunci când vrei să pregătești o rețetă ai frigiderul și cămara goală – iar riscul să renunți poate fi mai mare. Aici ajută puțină planificare. De exemplu, fă o listă cu rețetele pe care vrei să le pregătești în următoarea săptămână, vezi de ce ingrediente ai nevoie, stabilește când și de unde o să le cumperi și astfel totul va fi mult mai ușor.
    De asemenea, împarte un obicei în pași simpli, ușor de realizat. Concentrându-te pe fiecare pas în parte, nu te vei lăsa copleșit de complexitatea obiceiului în ansamblu.

  3. Începe cu ceva simplu. Poți alege să te ocupi mai întâi de câte o „zonă” din casa ta – ex: baie, bucătarie, etc. Sau cu un obicei care ți-at face cea mai mare plăcere să-l schimbi, urmând să le introduci pe celelalte pe rând, după ce primul deja e destul de „stabil”.
    Știm, uneori poți fi tentat să zici să îți vei schimba dintr-o dată tot stilul de viață și vei renunța la tot plasticul din jurul tău dintr-o dată. Dar asta poate să ne facă să ne simțim copleșiți și să ne crească nivelul de stres până în punctul în care zicem că „pff…am încercat, dar asta nu e de mine! E prea greu, nu pot face asta!”.
    Dacă nu știi cu ce să începi, poți încerca să schimbi lucrurile pe măsură ce ți se termină. De exemplu, când ți se termină pasta de dinți, cumpără una în borcănel. Când ajunge rândul șamponului, schimbă-l cu unul solid sau ia-l vrac.
    Sau poi să începi cu ceea ce observi tu că la tine ar avea cel mai mare impact și de unde generezi cele mai multe deșeuri.
    Sau, o altă alternativă ar fi să setezi o perioadă de timp (de ex. 30 de zile) pentru care să renunți la plasticul dint-o anumită categorie din casa ta. De exemplu, poți să-ți propui ca de „Iulie fără plastic”, pentru 31 de zile să nu mai consumi plastic pentru produsele de îngrijire – chiar și dacă e doar din curiozitate să veri ce-ți iese. Apoi, dacă ți-a plăcut, poți să menții unele obiceiuri. 😊
    Ai grijă să nu cazi în capcana perfecționismului și să transformi astfel provocarea de a trăi cu cât mai puțin plastic dintr-o plăcere în stres. Dacă se întâmplă să fii nevoit să folosești plastic când nu doreai asta, folosește asta ca pe o oportunitate de a vedea cum poți schimba circumstanțele pe viitor, nu pentru a renunța.

  4. Vorbește cu persoane din anturajul tău, care îți împărtășesc valorile, despre ceea ce faci. Va fi mai ușor dacă vei găsi sprijin în persoane care au valor similare și te înțeleg. Anturajul are un rol foarte important în formarea obiceiurilor pe care le avem, fie că ne dăm seama de asta sau nu. Poate persoanele respective îți vor da și ele sugestii de lucruri pe care le poți înlocui sau alte tips & tricks, sau poate îi inspiri tu pe ei. Ideea e să se creeze acea atmosferă pozitivă și să simți susținere în încercarea de a adopta obiceiuri noi.

Sperăm ca ideile de mai sus să te ajute în încercarea de a adopta obiceiuri bune și de a renunța la cele pe care nu le dorești. Iar dacă printre obiceiurile ale abune sunt si unele prin care să reduci consumul de plastic și să ai un impact cât mai pozitiv asupra naturii, atunci e și mai bine! 

Iar dacă ai încercat deja câteva dintre aceste tips & tricks, spune-ne cum a fost. 😊 

Acest site foloseste cookie-uri. Prin navigarea pe acest site, iti exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citeste aici